Te-ai intors, si cat as fi vrut sa ma fi uitat,
Dar esti aici, privindu-ma cu ochii tai vicleni,
Si cat iti place sa transformi surasul meu in lacrimi noi.
Pana si chipul bland mi l-ai schimbat...
Deci te-ai intors...Dar cat vrei sa ramai?
Caci nu mai stiu si nu mai simt nimic,
Nu e nici timp, lumina si nici fizic.
Sunt numai eu si el, uratul chip al meu.
Un corb s-a asezat pe umarul meu stang,
Si cloncanind asurzitor, imi ciupeste obrazul
Iar lacrimile-mi cad grele si reci, leganand necazul.
Si ia cu sine in zborul lui, un gand de-al meu, un gand nebun...
As vrea farame sa-mi fac trupul,
Sa-l ard, sa pierd pana si gandul,
S-arunc cenusa in mari adanci
Care s-o legene spre stanci...