ploua
cu magneþi monopolari
- "sã-i prindem, sã-i prindem" murmurai
"sã apropiem zilele sã depãrtãm nopþile"
de mare se lipeau valurile
te iubeam în ritm trohaic
pe o patã de cernealã
plângeau câmpiile cu verde
îl lipeam de-o frunzã ruginie

prozaic mã încolãceai
cãlcam într-o baltã
nu ºtiam cã ai plâns atât
de covorul lui Alladin se lipea lumea
zburau munþii
zburau câmpiile
zburam ºi noi
exploda cerului culmea

ne muream pe-o petalã de iris
desenam zãrii umeri de carton
nu
nu ºtiam cã se pot rupe
îi lipisem cu nectar
creºtea ambrozie în pietre

vântul ni-l fãceam turban
se umplea covorul
zburau stele
zburau galaxii
zburau universuri
dispãreau hotare
se nãºteau infinituri

*

gãseam al doilea pol
se îndoiau magneþii
mã întrebai
- "de ce se despart zilele
de ce se apropie nopþile"
îþi scriam adormind
"se despart..."
- "ca sã ne fie dor ?"
nu mã lãsai sã termin
"se despart..."
- "spune o datã!"
mi se facea somn
"se despart..."
se întorceau magneþii
- "poþi sã spargi polul ?"
ºopteai de departe
"se despart..."
dar noi rãmâneam aproape.