Inconștient de soarta-ți crudă,
Nodul din cer tu l-ai atins
Iar mintea-ți rătăcită, nudă
Se zbate frântă spre întins.

Plutești și cazi și te ridici,
Prăpastia e un pelin pe rană,
Din vag spre clar urci cu pași mici
Urmându-ți țelul scris c-o pană.

Predestinată ți-e curmarea
Destinului spre apogeu,
Iar glasu-ți mut răzbate zarea
Fără ecou și surd, mereu.

Și de revoltă duci în spate
O lupta cu și fără rost,
Puterile-ți secate-s toate
Și-nvinsul merge după sorț.

Cerința-i pe măsura faptei,
Dorința ce din truda-ți cade,
Lumina nu dă șanse altei
Decât iubirii vieții fade.

Iar zboru-n colivia strânsă
E dureros și-n unisens
Și scumpa-n zidurile-i prinsă
Îți cere sufletul drept cens.

Urcușul lin ce brusc devine
Cădere grea de piatră-n sânge!
Topire-n vid de geniu, pustiire
Unire-n absolut de care moartea râde...