Murim cu fiecare clipă,
Din ziua-n care ne-am născut:
Ca dar gratificat, în pripă,
Pe un altar necunoscut.

Vibrăm, ca prinși de boli celeste,
Din creștet până la călcâi.
Și nu-nțelegem cât e peste
Zădărnicia cea dintâi.

Predestinați, purtăm mesaje
Închise într-un cod uman,
Edificând eșafodaje
Pe dangătul cotidian.

Și toate cu meșteșugire
De ornic vechi, nelegitim,
Ce bate clipa-n izbăvire.
Și izbăvirea-n țintirim.