Îmi beau cafeaua cu aur între molecule.
Prima gustare se topește-n lacrimi,
Pe pajiștea cu rouă în soare.
Nu ți-am spus că verdele mă doare?

Îmi beau cafeaua cu argint între vise
Are gust tandru cu puf de păpădie.
Luna nu-i trează și negrul e întunecat
Unde ești, pe câmpie?

Îmi beau cafeaua cu platină-ntre aburi
Miroase a iubire cu miere,
Dar mai târziu mă cade-n uraniu
Ca-n brațele tale să nu iradiez
Decât de bucurie.

Sorbindu-mi cafeaua cu iz de mercur,
Naiv, după perdea, n-am să-ți mai spun,
Că lumina-i galbenă ori verde ori albă,
Voi fi psihotic izolată-ntr-o bombă,
Să explodez departe de tine.

mă vei dezamorsa?
să fiu aproape?