Dulce ignoranta

In jur taceri adanci ce ma-nfioara,
In mine altele ce-ncep sa doara...
Cum ploua! cand oare s-o opri?
Si tu taci? Dar ce-ai putea vorbi?
Inutil efort de-a-mi spune ce stiu,
Da, stiu, si-o stii si tu: e prea tarziu.
Stim, intelegem si ce-am putea face?
Toate ne zic si totusi totul tace...
Stim, intelegem...si ce-i de facut,
De intelegi abia cand totul e pierdut?
Cand eram copii...O, Doamne, ce naivi!
Pusi pe sotii-ntr-una... si ce guralivi!
Credeam ca asta-i viata, cea care se vede,
Si uite c-am aflat, o stim acum prea bine,
Dar parca totusi nu ne vine-a crede
Sau credem, dar nu doar ce se vede...
Si stim, da, uite c-am aflat, in sfarsit
Si pentru asta, cat am mai suferit!
Si-ntelepciunea, spune-mi tu de stii
La ce e buna, de vine-asa tarziu?
Cand nu mai esti ce-ai fi putut sa fii,
Can nu mai sunt ce-as fi putut sa fiu?
Si cui s-o-mparti in jur? E inutil...
Pentu ca stii, o stiu si eu prea bine
Ca-ntelepciunea te face prea umil
Si-atunci renunti, de dragul lor, la tine.
Copilul...ce stie el ca e copil?
Si ce? 'nteleptul nu moare anonim?
O, cine-a ticluit al vietii plan asa abil,
Copii si intelepti nu s-ar putea sa fim?
4 apr. 2000 adria