Vapoare albastre pe mare se pierd
Și eu de o vreme pe punte te-aștept,
Iar sufletul meu cu-amintiri se hrănește
Când roua de lacrimi pe-obraji poposește.
Cu pânzele albe ce le bate vântul
Mai zboară sperante să-și scuture trupul,
Catarge șubrede se-nalță spre cer,
Cu ele odată și-un vis efemer...
Iar cârma, se-nvârte de-un timp în neștire,
Cu teamă te strig, dar nimeni nu știe...
Vapoare albastre pe mare se pierd
Și eu… pe punte te-aștept.