Să fii filosof
înseamnă
să stai pe un carusel
și să privești cum dedesubt,
în praf, stau ceilalți în mișcare
rotundă, fără să ajungă nicăieri,
să privești cerul albastru de deasupra
pe care ei nu pot să-l vadă prin
acoperiș și nici nu vor,
să fii dezgustat de lipsa de sens
a agitației lor circulare,
și să invidiezi totuși farmecul de a
acționa, de a te mișca, să-ți
dorești pentru o clipă sau mai multe
să fii și tu purtat de iluzii, de
speranțe, în vârtejul ce te amețește
încât nu-i poți vedea fundul,
nu poți și n-ai timp să-i vezi limitele.
Asta e teoria veșnicului neadaptat.
4 ianuarie 2002