am ales să zâmbesc printre gratiile
sufletului meu
câte o oră, două,
cântecului plecat prea atât de repede
între galaxii inaccesibile mie.
nu voi mai întoarce drumul
amintirilor
despre mâinile tale
străpungându-mi trupul
în cioburi și albe secunde
cu frica de iarnă in dreptul tău.
îți sărut privirea din locuri
mărunte și calde,
ție,
gandul ce mă readuce mereu în ceruri.

rugăciunea mea vorbește
de ultima orice ar fi ea...