Nebunia,intr-o noapte m-a pierit,
Nonsalant si cizelant m-a ademenit.
Acceptand,cu a ei otrava m-a adormit.

In somnul ei m-am cufundat,
Si in ploi de ras m-am inundat.
Inconstienta m-a trantit in ignoranta adevarului,
De parca as fi fost Eva in fata vicleniei marului.

Bruta nebunie m-a metamorfozat intr-o confuza imuabila,
Incercand din greu sa uit ca am fost cu ea maleabila.
De ce in somn-mi nu-mi pot aminti de adevar?
Probabil,ca deja,am muscat precum Eva din acel mar?

Avantajul nebuniei e o inconstienta,
Care te protejeaza de adevar doar prin a ei prezenta.
Constiinta,insa,e un blestem cumplit,
Deoarece simti,gandesti,suferi subit.

Nebunia te taie pana la ultima rasuflare,
Si rade cand vede a ta rasturnare.
Moartea,in nebunie,e ceva mai jos.
Caci nebunia parca are o nuanta de roz.
Pa cand,in moarte gasesti totul zgomotos,taios si intunecos.
Nebunia isi masoara inca firul dezastruos.

In ea mai exista si iubire,
Dar…tot ajunge la agonie…
Asa ca:remediul nebuniei din acest adanc somn este sa ma trezesc din el,
Si sa ma prefac acum ca sunt din hotel.
Deci…sa ma trezesc nitel!