Sunt EU și calea atârnă-nainte
netedă, aproape catifelată,
poate prea netedă.
Nici un ciulin nu-și
întoarce colții în aerul meu.
Carnea albă se zgâlțâie gelatinos
(ca răciturile) pe oase de lemn putred.
Vânt purtând praf negru bântuie
iar calea atârnă-nainte.
Sinistru de singur,
drumul nu luptă.
Drum părăsit de capcane,
fără pietre, fără spini,
drum cu praf bej
și fără ciori moarte,
sinistru de singur și facil.
Poate EU le-am speriat,
poate eu sunt sperietoarea de ciori,
ce nu vin aici nici să moară.
Poate eu le-am speriat cu
iconștiența mea de a merge-nainte.
Oase de lemn îmi zgâlțâie carnea albă,
sunt EU și calea atârnă-nainte,
netedă, spre un Infacil prea mare
pentru a îndrăzni micile infacilități
de pe drum să rămână-n cale-i.
(de fapt e a sa, poate și el se deplasează-spre mine?)
Sunt Eu, și aparențele-mi aparțin,
netede, 'nainte.
2 iunie 2003