Abia trezită din mare
iată-mi picioarele curgând din
coaste
gândurile sfâșiate.

Te visez pe pământ
sau mă crezi în lună
sau departe
unde oamenii nu pot ajunge.

De la răsărit spre fulgere
trimitem arcașii de lumină
cu aripi de ceară.

Te caut din privirile altor femei
cu hainele unui timp
fără să găsesc
fără să te caut.

Zâmbetul clocotește în sânge
pe buze sărate de
mare...
o zi ștearsă de iubire.

Mai spune o dată,
spune

cuvintele s-au pierdut în frunze!