Ce urăt îmi părea zămbetul tău
Și nici nervi nu aveai sa-ți înclestezi rabdarea
Te priveam străpuns de panglici ude
Înconjurat de suprafețe ninse
Un groaznic orb îmi strecura sub pleoape
greutatea urii
Tăceam cu palmele ascunse sub măruntaie-mi
Ce căutau acolo nu stiam,
odihna poate, sau poate rădăcini
Eu, nu tu
Eu
Nu plescăiam din limbă
Ci din mațe,Stăteam întins și despicat în doua
Ca două părți vârâte sub o glugă
Doar mijlocul părea acoperit
Adică doar despicătura
Iar trupul meu dublat
Își alunga a mațelor eczeme
Muream încet de două ori
Odata pentru partea stângă
Cu inima strivită de-un nătâng
Odată pentru hoitul drept
Cu sângerarea aspră si profundă
Cu linistea dublată de răbdare-mi
Apoi spre asfințit ma-u tot cusut
Ba înodând în mine mațe răvășite
Ba tot cioplind cu lama din coastele-mi tocite
Ba strecurând în gâtu-mi panglici rătăcite.
Cu toate astea
Mort nu eram si parca viu păream
Păreau că izvoresc din mine aburi
Și suprafețe ninse
Și lungi căderi de scrum
Mort nu eram
Viu nu eram
Doar poate surd, doar poate mut
Doar poate neatins de dor
ÃŽngust la minte si
îmbâcsit de fum
Și tăbăcit de larve și omizi
-Mai taci, mi-am spus,
Caci găndurile tale mor
Și am tăcut în două părți
Tot căutând odihna-mi răvășită...