Un înger bun cu aripi moi,
Cu suflet mare, bun și plin
Zări uimit făcut cu chin
Un prunc micuț și nu vioi.

În zborul lui timid și-ncet
Pruncul citi uimit uimirea –
Și scoase brusc un mare scâncet
Ce-avea să zguduie puternic omenirea.

Și pruncul începu a plânge
Cu lacrimi negre de durere;
Și plânsul – mamei – inima îi frânge
Și o lasă fără de putere.

Din lumea lui de îngeri optimiști
Privi ce tristă-i omenirea –
Și – i se citi în ochii triști:
،E dulce?...E amară?...Ce-i Iubirea?،

،Iubirea este pentru noi
Un lucru bun și foarte drept –
Ce a împărțit-o printre noi
Un Bun È™i Mare ÃŽnÈ›elept!،

Un înger trist, rătăcitor,
Cu suflet mare, plin dar gol
Privi uimit la trupul gol
Al pruncului de muritor.

Deodată i se născu gândirea
Prin capul pruncului nătâng –
S-alunge agale cu privirea
Durerea ochilor ce plâng.

Uitându-se în ochii mamei lui
Se-ndepărtă încet ca un artist;
Și-apoi se proiectă în ochii lui –
Departe într-un colț – un înger trist.

Ochii lui se-ntunecă,
Privirea-i deveni fierbinte,
Și gândul lui se-ndepărtă
La un înger trist fără cuvinte.

!

!

Și lacrimi începu a-i curge
Din ochii lui strălucitori;
Și tot așa – timid – recurge
ÃŽngerul trist cu aripi moi.
………………………………………….
Lacrimi ce nu se pot opri
Se scurg din ochii lor agale;
Și îngerul cu fulgii asprii
Se-ndepărtă încet în zare.

Suferință, lacrimi și putere e iubirea,
Și tot ce fac e să le fie bine;
Iar tot ce nu-i valabil pentru tine
E tot ce definește omenirea!

،Tu, Bun È™i Mare ÃŽnÈ›elept,
Tu știi perfect ce e Iubirea;
Dar eu – din plâns – nu pot să mă îndrept
Când văd ce tristă-i omenirea!’

،Sunt trist È™i nu am ce să fac;
Și ce-o să fie-n clipa care vine?
Dar mintea mea nu pot ca s-o impact
Cu: Ce e pentru el nu este pentru mine!’

Tu iești un înger tânăr și nu poți să înțelegi
Că lumea e făcută din ură și iubire;
Deși ei au o sumedenie de Legi
Ei cred în sex și ură înainte de iubire!

Un sfat am pentru tine –
Deși e bun și pentru el –
Să nut e-ntrebi de clipa care vine –
Deși o să gândești mereu la fel!

Un înger trist, rătăcitor,
Cu suflet mare, plin dar gol,
Privi uimit la trupul gol
Al pruncului de muritor.

Abia ce îngerul – timid – se-ndepărtă
Și-un fulg pică încet din zbor
Pe umărul cu pielea-ngălbejită
Al pruncului de muritor.

Și-ncet , încet, lacrimi ce se sting
Devin pe chipul lui de aur
Lumini încinse ce aprind –
Iubirea – un imens tezaur.



!

!

Din ce în ce mai tare
Copilul C se-nveselește,
Că-n lumea asta mare
Iubirea poate că-l privește.

Cu-n tremur rece se trezi
La margine de pat;
Când, deodată, el simți
Un dulce mângâiat.

Și-ncet, încet, zâmbetele-i devin
Pe chipul lui de aur
Lacrimi încinse ce previn –
Iubirea un imens tezaur.

!
………………………………………..
Din apa timpului nimicitor
Încă un fluviu aprig se desparte;
Și-un gând opac, stălucitor
Se duce prea departe.

Din fluviul timpului răsare
O apă scurtă și umflată;
Și între ape lin tresare
Un chip duios de fată.

Un chip duios fără de margini
Ce-n lume nu mai este;
Desparte-un munte de imagini
De cele din poveste.

Băiatul C pe loc se-nveselește
Cu-o patimă de freamăte terestre;
Și-i pare c-acest chip de înger este
Chiar fata C la care se gândește.

Deodată-n zarea ce se plimbă,
Pe acele unde ce din veci –
Un înger trist timid se schimbă
Cu-n înger dur cu aripi reci.
…………………………………….
Cum poate oare din imperii
Îngerul dur cu gând excentric
Să poarte-n lumea de mizerii
O fată C cu chip angelic?

،Cum poÈ›i să te ridici deasupra
S-alegi din lumea asta mare
O fată dulce – ce cu umbra –
Rival pe lume n-are?’

،Ea este vie, el e viu!
Ascultă-mi te rog glasul –
Eu lângă tine o să fiu
Și te urmez cu pasul.’

،،Cu pasul? Să vezi ce greu e pentru tine.
O, tu nici nu știi ce spui –
Și trei perechi de aripi dacă-ți pui
Și n-o s-ajungi la mine!’’
………………………………………….
Fluviul timpului și grosul affluent
Se-ntinde și-i desparte;
Și unde dulci ca un current
Îi spulberă departe.
…………………………………………
Băiatul fără de cuvinte
Asistă fără glas la primul chef;
Și nu putea să-i dea prin minte
Că i s-a născut un frate … F.

Cu-ntiderea de pas cu pas
Păși spre a se duce;
Și el privi secat de glas
La ochiul lui cel dulce.

Ochii lui se-ntunecă,
Privirea-i deveni fierbinte
Și gândul lui se-ndepărtă
La un înger trist fără cuvinte.

O, înger trist și fără glas
Aștept un luru de la tine;
Până ce nu te cobori la mine
Să știi că nu te las!

O, înger imprimă-mi niște legi
Că-mi arde sufletul întreg;
Și dacă tu nu mă-nțelegi
Eu tot mă înțeleg!

Aș vrea acum să sper –
Că pentru el – acum și pe vecie –
Aș da și luna de pe cer
Și stele chiar o mie!

Prea mult răsare și străluce
În ochiul meu închis –
Un chip ce mult aduce
Cu îngerul din vis.

،O, Doamne, nu È™tiu ce să fac
Căci fără tine nu sunt demn;
Și sufletului meu sărac
Arată-i doar un semn.’

Tu, înger, deși nu înțelegi –
O dată …poate o dată –
O să te fac să înțelegi:
Copilul n-are judecată!

El e pornit spre a cunoaște –
Și o să vadă când va crește
Că-n lacul care-i plin de broaște
Mai e și câte-un pește!

،Eu te ascult cu sufletul întreg;
Te rog nu fi nedrept.
O, Bun și Mare Înțelept
Acum nu te-nțeleg!

O rază blândă de lumină
Atinge umărul lui drept –
Ce-avea copilului să-i țină
Bătaia inimii din pipt.

Un înger trist cu inima deplină,
Cu capul prea plecat,
Se-ntoace-n lumea de lumină
Din propriul lui regat.

Lumea-i mare și prea dură –
Mai rău ca în povești.
Te strig cu-ntreaga gură
Dar tu nu îmi vorbești.

Sunt plin de lacrimi și nevoi,
Și stau în lumea mea retras;
O, înger bun cu aripi moi
Doar tu mi-ai mai rămas!

Părinții mei sunt prea departe
Cu sufletul pe F să îl ajute;
Măcar cu buzele lor mute
Un gănd nu mi-l împarte!
…………………………………
Ajuns la nouă ani
Tot singur am rămas!
Și încă pentru câți ani …
O, înger fără glas?

Cu-n tremur rece se trezi
În banca lui din clasă;
Când deodată el simți
O mână prea duioasă.

Cu ochii țintă spre pervaz
El tremură timid – dar fără frică;
Cu-nfrigurare și necaz
Pe-obraz lacrima-i pică.

• De ce ești trist până la lacrimi?
Te sfătuiesc ca-n clipa care vine,
O dragoste pe loc să îți imprimi
Să uiți durerea care o ai în tine! •

Băiatul C pe loc se-veselește
Cu-o patimă de freamăte terestre;
Și-i pare c-acest chip de înger este
Chiar fata C la care se gândește.

Cum o să pot vreodată
Iubirea dulce s-o găsesc,
Când nu vrea ca să mă vadă
Nici măcar o rudă – cât trăiesc?

Și-n lumea asta blestemată
Cum este oare hărăzit –
Ca să iubească o fată –
Un tânăr nedorit?

N-am sperat și nici nu sper
Ca viața asta să se schimbe,
Cum luna neagră ce pe cer
Lumini albastre n-o să plimbe.

Nu știu ce înțelege omenirea
Prin dragoste cu sufletul întreg;
Căci eu nu pot să înțeleg …
E dulce?...Eamară?...Ce-i Iubirea?

Tu poate știi și poți să-mi spui
Cum este viata asta.
În ce nădejdea poți s-o pui?...
Și-n ce temei va sta?

• Te rog nu fi nedrept
Căci eu te-ascult cu sufletul întreg
Și-mi bate inima în piept –
Dar nut e înțeleg. •

• Atât eu pot să-ți spun:
Lui Dumnezeu îi mulțumesc
Că-n lumea neagră și de fum
El m-a lăsat ca să trăiesc! •
……………………………………
O, înger trist și fără glas
Aștept un lucru de la tine;
Până ce nu te cobori la mine
Să știi că nu te las!

Prea lin răsare și străluce
În ochiul meu închis –
Un chip ce mult aduce
Cu îngerul din vis.

Ea este clipa care vine
De-acum și cât trăiesc;
Deși nu este pentru mine
Eu am ajuns ca s-o iubesc.

O, înger trist și fără glas,
Nu am curaj ca să-i vorbesc,
Și nici nu pot – măcar cu-n pas –
Spre ea ca să pornesc.

Din lumea ta perfectă
Un aer rece vreau să miști,
Că-n lumea mea infectă
Eu vreau ca să exiști.

Tu și dragostea sunteți întreaga mea avere
Acum și cât trăiesc;
Și-n lumea asta mare
Cu cine să vorbesc?

Asta e clar doar pentru mine –
Și-n tine o să cred mereu –
Deși mai sus de tine
Stă Bunul Dumnezeu!

În El o să cred mereu
Ca într-o mare mântuire,
Căci are grijă foarte greu
De-ntreaga omenire!

،O, Doamne, băiatul C are nevoie
Să fie bine consolat;
Și-n lumea mea pustie
Stau trist și nemișcat.’

،Din lumea mea pustie
Stau doar și îl privesc;
Și dacă nu învie…
De ce să mai trăiesc?’

ÃŽngerul bun cu aripi moi,
Cu suflet mare, bun și plin
Privi uimit – zăcând în chin –
Băiatul C cu ochii goi.

،O, Doamne, n-auzi aceste rugi
Din glasul copilului cuminte?...
Și-n lumea care o străpungi
Sunt oare doar cuvinte?’

،De ce impui acestei lumi
Să creadă doar în Tine?...
Și-n mijlocul sfintei furtuni
E-un loc și pentru mine?’

،Eu le doresc copiilor cu ochii goi
Să sară de-acest veac,
Și-n lumea plină de nevoi
Cu găndul să-i impac.’

Din lumea mea de îngeri optimiști –
Cu ochii grei și foarte triști –
Eu tot în Tine cred mereu
Căci Tu, doar Tu ești Dumnezeu!’

،Dar tot nu pot să înÈ›eleg
De ce mă-ndepărtezi mereu…
Și-n gândul lor atât de bleg
Ești oare Tu chiar Dumnezeu?’

Tu, înger fără de cuvinte,
Cum poți așa să îmi vorbești?
Când lumea-i plină de morminte
Cum poți acolo să trăiești?

Lumea-i rea și fără cuget
Căci totul se reduce doar la ură;
Ai vrea acum să mă încumet
Cu-ntreaga lor făptură?

Poate-s bătrân și nu mai judec
La tot ce se petrece;
Dar în această lume care trece
N-aș vrea să mă întunec!

،O, Doamne, deÈ™i o să te superi
La el chiar azi o să cobor;
Doar lasă-mi aripi cu puteri
Durerile din suflet ca să-i zbor!’

De-abia o clipă a trecut
Și îngerul devine rece;
Și-n lumea lui parcă-i făcut
Să ceară ca să plece.
…………………………………
Eu, copilul cu sufletul pe cruce,
Nu vreau acum să fac prăpăd;
Și prin lumina care te aduce
Te văd…dar nu te văd!

Ești o lumină care zace
În fața sufletului meu;
Doar prin puterea de a face pace
Te-apropii de Bunul Dumnezeu!

،O, dragul meu copil
Te rog nu mă jigni,
Că-n lumea plină de Etnii
Mă simt acum umil.’
……………………………………
Și zi de zi ei tot vorbesc
Ce-n lume se petrece;
Și tot așa îmbătrânesc
ÃŽn sufletul lor rece.
…………………………………..
Și-n acest timp rătăcitor
Cu fata C se întâlnește;
Și-n sufletul nimicitor
Îi pare că iubește.

La nouă ani cei doi de C
Într-un parc se întâlnesc;
Și-n tot ce se petrece
Un înger îi păzesc.

În jurul lor cu-n râs etern
E un haos nebunesc;
Și el îi spuse foarte ferm
Un prim: Eu te iubesc!

Și îngerul prin inimă simți
Un fulger că-l străbate;
Și prin puterile lui toate
Păli – dar n-amuți.

،O, Doamne nu vreau ca să mai stau
ÃŽn lumea cea de muritori,
Căci ei prin suflet îmi redau
Chiar mulți…prea mulți fiori!’
……………………………………..
Se întâlnesc până la paisprezece ani
Când atunci nu-și mai vorbesc.
S-au iubit atâția ani
Oare nu se mai iubesc?

Acum băiatul C e foarte trist –
Mai trist ca niciodată;
Și-n sufletul lui optimist
O vede încă o dată.

De ce e scris în astă lume
Ca să iubesc decât un nume?
Și-n mintea mea de ce există
O lume optimistă?...

O, înger, tu cu chip de aur
Aș vrea acum să îmi vorbești;
Când nu-i iubirea un tezaur
De ce să mai trăiești?

Pe tine sunt gelos amarnic,
Că-n lumea ta tu nu iubești
O fată C cu chip angelic
Și poți ca să trăiești.

،O, Doamne eu credeam că mai rezistă
Această dragoste dintre cei doi;
Și-n lumea rea și pesimistă
El crede doar în noi!’

De ce ești tu așa mirat
La ale lui dileme?...
Acum e prea devreme
Ca tu să fi îngândurat.

Iubirea dintre ei
N-avea cum să reziste,
Sunt tineri în idei
Prin gândurile triste!

،De ce acum nu-i despărÈ›im
Până când iubirea trece?...
De ce acum nu ne dorim
Din haos ca să plece?’

Tu, înger te rogca să vorbești –
Din suflet – pentru tine;
Tu nu știi cum e să iubești
Când totul merge bine!

Atunci când zace din priviri
Puterile o să-i crească,
Și prin lumina din gândiri
Apoi ca să iubească!

Acum și până am să mor –
Din lumea tristă și cu chin –
Aș vrea tăcut ca să devin
Un înger muritor!

O, înger n-ai vrea să facem schimb
Ca tu să fi un om nemuritor,
Și-n lumea ta ca să mă plimb
Doar eu – un înger muritor?...
………………………………………
Acum ajuns la douăzeci de ani
Băiatul C nu-și ai dorește
Iubirea cea de unsprezece ani –
Și-n urmă doar privește.

Ea e acum frumoasă –
Mai mult ca niciodată –
Și-n mintea-i mult prea păcătoasă
E o viață învolburată.

De ce de-atunci nu pot ca să iubesc
Pe nimeni în astă lume?...
Și-acum de ce să nu trăiesc?...
De dragul unui nume?

Pentru ea acum nu simt
Nici măcar o ură – prea timidă –
Ce-o rană pe care s-o deschidă
În sufletu-mi atât de strimt.
…………………………………….
Acum cu tragere de inimă pășește
Căci sufletul nu-i trist;
Și-n lumea-n care se găsește
Gândul lui devine pesimist.
…………………………………..
Băiatul C prea lung privește
Printr-o oarecare întâmplare,
La o fată ce spre el pășește…
Cine este oare?

În mintea lui acum străbate
Un gând aprig ce aprinde
Fiorul care o să-i arate
Iubirea fără de cuvinte.

De ce e scris în astă lume
Să iubesc din nou un nume?...
Și-n mintea mea de ce există
O lume optimistă?
……………………………….
El acum spre ea pășește –
Cu pași mărunți – agale;
Și cu ea timid vorbește
Despre dragoste și jale.

Deschid ochii-mi mult prea moi,
Având în suflet dragostea trecută,
Nedeslușind prin ochii tăi vioi
Apriga-mi simțire apărută.

Dă-mi un semn dacă nu-ți place
Cum arăt și cum mă port –
Ca să știu măcar cum zace
Al meu suflet…Viu sau mort?
…………………………………..
O, înger dă-mi putere
Ca să iubesc din nou,
Că-n lumea care piere
Nu sunt decât un bou.

،Din lumea rea È™i pesimistă
Crezând doar în noi doi –
Crede oare că există
Dragostea din timpurile noi?’

Iubirea dintre ei
Nu știu dacă o să reziste;
Sunt tineri în idei
Dar gândurile nu sunt triste!

O, înger n-ai vrea să facem schimb
Ca tu să fi un om nemuritor,
Și-n lumea ta ca să mă plimb
Doar eu – ca înger muritor?

Din tronul alb al raiului din nori
Stimge-mi flacăra ce-n suflet se aprinde;
Cu stimă și respect te rog să te cobori
S-alungi această sete care mă cuprinde!
……………………………………
ÃŽn timpul dur, nimicitor
Căzu timid din cer în gol –
Cu suflet mare, plin dar gol –
Un înger trist rătăcitor!