n-am chef sa-mi zbor creierii azi...

prietenii mei de ciocolata
m-au parasit!
de ce as plange singura
intr-un colt al camerei fiului meu
imbracata in staniol?
sunt prea frumos sa am un semn distinctiv,
o parola prin intermediul careia
sa pot oprii tramvaiele incapatanate in statie,
sa las culoarea verde semafoarelor transparente-
e randul meu sa-mi strig numele
printre blocuri in care dinozauri maro
se incapataneaza sa traiasca...vii!

prea nu-nteleg regimul de represiune:
ma simt vanat dar insumi
sunt vanator de timp pierdut,
fir de nisip aruncat in mare
de-mi caut nemurirea deasupra culorii albastre,
pe aripa unui delfin prea tacut...
mi-am aruncat manta
si deschis la slit
cautam sa ma implor
sa iert gravitatea graviditatii mele-
am sange-n ochiul stang
si char atat de-nalt ma simt
cat toti copacii,
cat sa uit regulile unui joc prea infantil...

te las cu bine viata,
te las in schimbul tau de focuri
invingatoare;

al tau nemuritor,
marius?...