Degeaba acum umilit ingenunchez,
rugaciunea imi pare rol pe scena.
Din necaz unii fac ura, iar eu iubire
ce apare cu visele insirate in spirale.

Tu ramai divinizarea frumusetii de femeie;
a femeii ce si astazi tot frumoasa o revad.

Cand departe dorul il aveam ascuns,
mi se intuneca o stea in eternitate,
incercai sa intelegi al meu raspuns,
eu spuneam; tu nu-mi dadeai dreptate.

Gandul si ochii mei te-au cautat mereu,
dar valuri de priviri te aduceau la mal,
unde eu te asteptam cu surasul meu,
ca sa ma ierti, fara sa merg la tribunal.

Si azi, cand ale noastre doruri toate
cazute-s ca frunza uscata in toamna,
iar chemarea iubirii e surda poate
si muta ca norii, ramai a mea doamna
ce-mi mangaie privirea arsa de sete
ce poarta trandafirul care mi l-ai cerut,
sa-l astern pe ale tale blonde plete
cand te imbratisez si tu-mi dai un sarut.