Albastrul tău s-a-nfiripat in ochii mei pe nesimțite
Și m-am trezit cu el in gând tot rătăcind
Și căutând un loc să se așeze,
Nepăsându-i dacă are loc sau timp.

Albastrul tău a invadat tot ce mi-e drag,
Apoi a transformat tot negrul in albastru
Și și-a infipt albastre rădăcini care acum mă dor
După ce m-au tot mângâiat atâta vreme.

Dar simt cum cad departe de albastru,
Deși el se ascunde-n mine orișiunde,
Fiindcă sunt albastră, mereu albastră, totuși incă neagră.

Aș vrea să strig, să mă auzi
Și poate să intorci privirea
Către albastrul pe care il lași mereu in urmă
- privirea mea.