de ieri umile frunze de castan
rugină palid presărată
pe potecile parcului vechi
mă înfășoară nostalgic
într-un trecut alternativ.
pustiile ceasuri ale iernii
frig răsfirat în ierburi fără sevă
mor liniștile mele înspre tine
astenică iubire ce nu a fost.
adunate umbrele serii în ceață
acoperă șoapte-n tăcerea
prelungă a nesărutului tău.
undeva în suflet sînt singur,
e tîrziu și poate e mai bine așa;
cind degetele tale reci mă ating
ca un copil printre vîrste mă-ntrebi,
„Dacă am fi fost..., daca am fi fost...”
apoi pleci ca un vis albăstrui...