Cuvantul asternut mangaie sufletul,
explica sunetul naiului si inceputul
fauririi aleilor de poezii adevarate,
din vorbele odata in nisip ingropate.

In scrisoarea pe care poate o arunci
am surasul tacut al florilor din lunci
si ascund gandul meu in al tau gand,
pentru rezonanta acordului plapand.

Incerc, cu imagini prinse in valtoare,
sa iti readuc privirea in sarbatoare,
sa vad inimi ce muta lumea parasita,
pe valurile de dor pe marea linistita.


Sa nu mai vad stele ratacind stingher
si furtuni cu nori fara inteles pe cer,
sa fie asternute in istoriile viitoare,
mostenirile din comorile cu valoare.

Noi am avut mereu munti cu bogatii.
Sa-i lasam mareti si plini de bucurii.
Nu vreau sa fiu un amintit sau erou;
doar umbra mangaierilor din ecou.