O Doamne copilul în pântec
se-nvârte plângând
și singură-n celulă
și oarbă și legată
nu pot...
să scap de-aici
mi-e frică să nu mă înec
în propriile-mi lacrimi...
Cu ce să te mângâi
dragul meu copil
nu am nici mâini
nici buzele n-ajung

doar... te simt

O Doamne copilul în pântec
se-nvârte plângând
și cu tortură nu poate
sa trăiască
credule imagini pe țoclu de fier
întuneric ignor bătaie și lacrimi
copilu-mi în pântec
tot crește mereu

Au... mă doare
salvează-mi Doamne
copilul din mine
căci viața-mi celulă neagră și
doar moartea mă va scăpa...
dar ce face copilul din mine
m-a atins
și lacrimile îmi curg de durere

O... Doamne... m-atinge
și trupul îmi tremură
miros de deșeuri umane
încarcerate cu-al meu corp
înexistente visuri de mamă
spulberate speranțe de aer
rază de soare de-aș mai vedea
zbătându-se printre gratii...

Omule deschide-mi ușita
și spune-mi să ies
să-mi nasc copilul
cu crucea în mână

O Doamne sperante deșeuri
umane de viață
simt cum mi se scurge
sângele din corp
cum se arde tocita viață

speranța maternă o am
într-o cruce
din ramură de salcie verde

Omule... Omule....
răspunde-mi
prin zidurile
groase