Te unduiai printre pietre
desenand orizonturi pe cerul
tamplei mele asteptande
viata de pasare Phoenix
nascuta din flacari
idee neterminata pe buzele
unui pustnic din schitul ars
de primele raze ale soarelui
zambet de narcisa asupra unui copil
nemaistiind sa rada decat
doua clipe pe an si
atunci numai catre zana
zapezii vesnice asezate pe
inima lui odata din carne
acum creata de umbre
profunde si negre.

Unde
ti-ai pierdut copilaria
vis de amazoana ranita
cu aur in par si petale de buze
amintirea zambetului domneste inca
pe cutele fetei tale de-acum
cea mai frumoasa dintre nimfe
devenita cea mai inteleapta sirena
in asteptarea marii
inchisoarea lui Neptun
iti aduce veacul de osandire
dintre prizonierii pierduti
ai aceleiasi cauze
murita de tine si inviata de ei
mugur de floare inca neconceputa
de pamantul-matca
iris de vant.

Ridica-te
si fii iar femeie
lumina in
cupa cu otrava
a
nemuririi.