mi se descuamează creierul într-un fel de cuvinte fluturi
ca un filigran osificat al oboselii acestor nopți
pictate pe sticla de Murano a candelabrelor...
alerg prin imensele săli răsturnate în oglindă
cu genunchii zdreliți de ecoul albastru al amintirilor...
tablouri vechi își ascund de mine vinovatele erori și orgolii
în acest dans singuratic al umbrelor...
mă întorc spre adîncul cochiliei primordiale
fără povara întrebărilor și fără mine însumi...