Cenușă și fum
Cer și mormânt ne leagănă firul clipei moarte.
Lacrimi și iluzii
umbre și dezamăgiri ne cântă ritualul vieții.
Amurg și rugină
poteci rătăcite și infernul ne posedă.
Flori și spini
dialogul cu singurătatea ne conturează imaginea zilei de ieri.
Neant și beznă
miracol și tăcere îmbrac peste corpul îmbibat cu țărână.
Privirea mi se aprinde subit și mii de lacrimi îmi inundă sufletul.

Pășește infinitul peste secunda pustie

acum o cuprinde,o iubește…numai iarna ramâne singură...

De aceea a început să plîngă oare?