Cine mai are puterea
Să se arunce în gura lumii
Ca un nebun ce-și dorește închisă o pleoapă
Cu un clei veșnic din indiferență, uitare si vomă...
Există patru ceasuri în viața fiecăruia din noi
Pe care le așteptăm cu febrilitate.

Ora mesei, în care ne așteptăm să fim serviți
Cu ambrozie și oxigen pe săturate.

Apoi e Ora în care ne vom îneca cu propria salivă a minții.
Cei mai mulți dintre noi nu sunt in pericol,
Căci știm fugi din orice poziție.

Am învățat asta în Ora jarului încins
De sub tălpi și bărbie, pus acolo de cineva
Ca să ne împiedice a ațipi și a ne smeri.

Al patrulea Ceas e Cel din urmă,
Căruia îi spionez mesagerii pentru a găsi
O cale de-a-l împiedica
Să mai plece de la mine.