Mă plimb pustiu, pe străzi singuratice,
Un gol atârnă, lângă mine, crispat.
Nu vreau să mă mai târăsc pe covorul din ace
Norul trecutului e mort... EA l-a înmormântat.

Buimac, prin ceață, respir greu, sacadat,
Unde ești văpaie din inima mea?
Un semn, ceva să știu că încă nu m-am scufundat...
Oricât aș căuta, nicicum nu vrea să dau de EA.

Ghid îmi este lumina aburie...
Printre tenebre înfricoșătoare...
Prințesă de gheață; acută melancolie.
Îmi vorbește EA... supusă și ascultătoare:

-Nu știi că MÃ cauți în zadar? Ești pierdut
Printre mii de gânduri îndoielnice.
Focul mistuitor te consumă. De ce te-ai dus
Până la capătul lumii după o iluzie?

-Am vrut să ating supremul, să nu mai
Cred în oameni mediocri și jalnici.
Dacă asta a fost doar o iluzie, ca asta vor mai
Fi și altele; atunci EU nu voi mai fi aici.

MÃ reîntorc în palatul din gheață,
Să îmi dezgrop trecutul de mult uitat.
Unde luna roșie nu apune niciodată.
Și mă întorc în cripta rece; un somn viciat.