Zăpada s-a topit,
O stâncă stă să cadă;

Nu-i ochiul la privit
Oprit îi e să vadă

Minunea ce-a ieșit
Spumoasă-ntr-o cascadă.

Mult te-aÈ™ mai fi iubit,
Dar...nu mai e zăpadă...

Și soarele-a murit
Și stelele cad pradă

ÃŽn negrul infinit;

Sunt prinse toate-n nadă,
Dar...una a fugit

Și s-a oprit să șadă
În umbră de granit.

O stâncă stă să cadă
Și ea...a-ncremenit.

Vai! cât pe ce s-o radă
De nu m-ai fi pălit.

Cum poate-un ochi să vadă
Când sufletu-i zdrobit?

S-a prognozat tornadă
De-abia în asfințit,

Când mă aflam în cadă.

Măcar de-ai fi-ndrăznit;
Îmi luai o limonadă,
Pretext, te-aÈ™ fi primit!

Eram într-o decadă
Când...soarele-a roșit

Lucea sfios în stradă
Și dulce mi-a zâmbit;

Apoi a fost paradă
Și-un dans mi-a oferit.

Eram a lui monadă
Dar, raza i-a pierit

Lui nu-i venea să creadă
Și...nu l-am mai zărit.

Oare s-o fi topit?
Doar...nu mai e zăpadă!...
04.04.'03