plouă șiroaie în lumea de ploaie
cerul se-ndoaie de umerii grei
soarbe uscatul, plutește-ngropatul
în prea înaltul munte surpat

taie lumina grea ghilotina
călită în vina sângelui ei
ceruri desculțe calcă meduze
care n-au buze să soarbă tot

focul din vene în peșteri cerne
cu multă lene ploile mari
luna de piatră se sparge toată
cenușa din vatră se face nori

în trecătoare hidra nu moare
trage-n vâltoare cai dezmembrați
prin ploia neagră trece o arcă
o cârmă ruptă, catargul rupt

copacii goi - se fac noroi
doi câte doi îngerii morți
cerul se-ndoaie - plouă șiroaie
lumea de ploaie cu umerii goi...