Din prima clipă în care dăm
nas în nas
cu viața
începem să împachetăm tot felul de lucruri.
Mai întâi fotografia neclară a unui sfârc
violaceu
mușcat cu primii dinți.
Fața mirată și plânsă a mamei (cu vignetă)
și imaginea unui tată vezitupedracudrace.
Apoi juliturile din genunchi și din coate
de culoarea apusului,
praștia, jucăriile șchioape
și primul sărut vinovat,
toate triunghiurile isoscel,
caietele de teză dictando,
maculatoarele cu dedicații intime pe ultima pagină
și creioanele madeinchina (cu gumă)
într-o devălmășie numai de noi pricepută.
- copilăria e cea mai bogată în amintiri bizare –

Mai târziu începem să alegem
de parcă valiza s-ar grăbi să se umple
și spațiul liber ar rămâne
tot mai mic.
Înghesuim puțină dragoste și teamă,
iar dacă mai rămâne loc
un autoportret alb-negru
cu zâmbet idiot și fals
pentru propria noastră
amăgire
de dincolo.