Anotimpurile fragile
Apleacă norii peste noi
Și noi, speriați de fericire
Ieșim la socoteală doi.

Aș da vorba simplă și banală
Pe tăcerea genială.
Când masa tăcerii ne vorbește
Ascultă, privește și zâmbește!

Am deschis poarta ca să te sarut
Coloana vertebrală-i simbol de infinit
Chiar dacă-s cocoșat un pic
Mă simt o pasăre măiastra la început.