Stăteai nopți lungi și îmi scriai
Ei bine, timpul a trecut
Ca un mamut, un neînțeles
Pentru puterea mea.
Și a trecut an după an
Þi s-au părut oare în van?

Ei au trecut
Eu m-am trecut…
Și ajunsă la capătul lor
Îmi pare rău...
Ce ani frumoși…
Ce iroseală de talent
Talentul cui?
Al nimănui.

Ce irosire port în suflet,
Ce gol imens mi se deschide
Un hău adânc, de neclintit
De negrul timpului trecut.

Ce irosire, ce risipă
Atâtea primăveri furate
Atâtea nopți nealintate
Ce dor de tine mă cuprinde…
Nu înțeleg de ce mă doare
O, da...
Va trebui să-mi umplu sufletul de tine
Să mi-l clădesc în palma ta
Acolo, peste o mică stea.

Și plâng…
Deși îmi pare
Că nu-și au rost așa izvoare
Durere...
Între mine și tine
Doar izvoare de ape line,
Nu de lacrimi rostogolite,
Doar izvoare cristaline
Ar trebui să existe.

Departe de tine am plecat
Departe de mine gândul
mi te-a alungat.
Dar sufletul meu
Aleargă spre tine.
Cu brațele toate aș vrea să-l cuprinzi,
Cu brațele toate aș vrea să te simt.

Vreau să mă sparg
În bucățele aurii,
În mici petale albăstrii,
În pete roșii-sângerii,
Vreau să mă risipesc în brațele tale,
Vreau să fiu Nalia
Iubita gândului tău,
Iubita din sufletul tău
Vreau să fiu Nalia ta.