tu vii și pleci
eu nu vin –

precum oasele pașilor tăi desculți
ca o orgă suspin
când vântul mă golește de praf
și mă preface în vânt

tu vii și uneori

incandescentă pasăre de lumină despletită
întârzii pe umerii mei în fața oglinzii
sparte a cerului
și te privesc privindu-mă icoană fără de cuvânt
absorbită în cuiburi în cioburi în propriul sărut

apoi pleci
iute pleci –

ca o fiară de aer absent
hăituit de cei care te strigă pe nume
pe pasărea de lumină despletită urc
întocmai ca pe un munte al iubirii

eu nu vin –

e prea mult busuioc în tăcerea aceasta
și prea mult fum de lumânări desceruite
care nu s-au stins
ca într-o groapă în mine m-am întins
s-ascult vântul cum îmi fluieră-n oase

dar vântul mă golește de praf
și mă preface în vânt

tu vii și pleci
eu nu vin –

să le spui: sunt dintotdeauna prezent
să fluier cântecul fiarei de aer absent…