pur si simplu
mă îmbrăcam cu pene
pe vremea aceea nu erau femei
iar Dumnezeu iubea păsările
mai mult decât oamenii
închipuia mersul cu vederea
pământului până la stâncă
și plecam
ca o migrație subită
amestecam nisipurile
cu aerul orelor drumul acela
nu ducea zile pentru râsete
doar tăcerile și ultima imagine
aruncată o pietricică în mare
într-o zi mă voi întoarce
cu degetul mic pe a râului gură
prima șoaptă te va căuta de sensuri
menhiră pierdută printre smochini...