Crezusem moară limbile de ceas
Când mută-n clipe am rămas;
Vis șubred agățat în ochi de râs
Pătrunde în oglinda pierdută-n Paradis.

Vicleană mă tot duc în ochiul tău de gheață
Plimbându-mi în tăcere pielea mea paiață.
Iar mă înnod cu ceață în felul meu bizar-
Hrănită fericire cu arderi de calvar.

În zâmbet vinovat te-ating
Și picur rugăciuni peste căderi de frig,
O inocență neștiută,m-aruncă afară,
Nămol mă frâng domol sub pielea ta amară.

ÃŽncerc din nou,recit litania surd,
Mai cumpăr încă o bucată din trupul tău absurd,
Îmbălsămați sunt ochii,cu ramuri îți cos gura,
Un înger de mânie îți potențează ura.

Iubirea,Doamna cea mai Verde,te face ca să simți
Pielea de catifea ce are astăzi dinți;
Sărutul de Parnas și mâna tremurândă
Nu-mi aparține este a Doamnei din oglindă.

E apă mincinoasă,iar Doamnele din joc
Au buzele flămânde,au încălțări de foc,
Au rochii de paiață și inimi fel de fel
Păsări rămuroase cu ochii de oțel.
.....................................................
Vis șubred agățat în ochi de gheață
Rămâi cu Doamna Verde ce s-a născut din ceață
Pătrunde în oglinda pierdută-n Paradis
La hora doamnelor de fier,la hora doamnelor de vis.