Primit-am, în anii mei de chin și regăsire
Un dar de sus, ce mi-a deschis o mie de cărări,
De atâtea vorbe-n vânt, și de atâtea tulburări,
Mă simt slăbit... și totuși forța crește-n mine...
Toate-s în lanț-închise, și știu... voi fi în veșnice căutări!

Primit-am ieri un trăsnet drept în frunte,
Și-încerc încă să mă ridic, dar mi-e prea greu.
Pe culmea neîmplinirii m-așteaptă Domnul meu,
Chiar întinzând o mână... de ce nu vrea s-asculte
...că timpu-i mort în mine... de mult nu mai sunt EU!

***

Primesc mereu și tainic, în dar, numai durere
Și nu-nțeleg prea mulți de unde-atâta ceață,
Am strâns, în timp prea scurt, tristețe pentr-o viață
Și-n fiecare clipă umanitatea-mi piere...
De lucruri fără noimă, rațiunea mea se-agață...

Primesc și azi misterul tulburătoarei glume
Și-un gust amar de fiere, mult prea răscolitor
Pentru-un moment visarea mă lasă pe un nor,
Dar, fără echilibru, mă-ntorc sedat spre lume
Dezamăgit de vocea ce-mi spune spune să cobor!

***

Primi-voi iar, pe „luminata” cale ce-am urmat
Un vis clădit pe dubii, pe haos și pe chin,
Pe care, fără vorbe voi încerca să-l prind...
Regretul nu s-a stins, ci doar a-ntârziat,
Iar eu nu m-am oprit... ci-așteaptă-mă să vin...

Primi-voi iarăși mâine, chiar după răsărit,
O umbră transparenta ce va uimi pe mulți...
Sunt intrigat să aflu de-ai să rămâi s-asculți
Sau vei pleca pe-o cale, cu-un totul alt sfârșit...
În zâmbetu-mi tomnatec, speranța s-a ivit.