Zeul mă pândea
din coada ochiului
învinețit
Nu mi s-a dat
să-l observ
decât târziu într-un
amurg ruginit,
însă ascultam
privirea învălurită

Încolăcirea norilor
pe albastru
îmi amintea
de noi

"Voi,
voi ce faceți?
Schimbați cursul
timpului
și lumea?"

Doar atât: să nu ajungi
să te împotmolești
și să încurci
infinitul cu
unghiul drept

Mă apasă dorul
și dorul mă
tot apăsa și
divina melancolie
mă tot pândea

De rupi frânghia
degetelor noastre
măcar du-o
și o tot ascunde

Transmite zeului
cuvinte și strofe
împietruite
și spune-i: îl
aștept în
vârful unei săbii

"Tu,
doar tu
îngroapă-mă cu săruturi
și nu mă lasă"

De m-aș poticni
să te ador
tu adoră-mă
totuși la fel
și nu mă
crede...

(Zeul mă pândea
dintr-un unghi
de neconceput
închis
în cifru)

Diamantele sufletului
în ocolul
lumii
atingându-te în
secunda trecută

Văzându-mă legănat
în balansoarul
camerei
inimii tale: ajuns...

Închide-te și
închide-mă
în etern și
uită de lume

Omega
alfabetului meu...