După ce mi-ai pătruns în sânge
cu simfonia sferelor albastre
și am gust de dor
după ce m-ai învățat moartea fiecărei
clipe
fără să plâng
vrei să nu mă tem
când vine ora să pleci?
Mă tem că pașii tăi făcuți
dincolo de mine
vor împrăștia polenul în care
m-ai înfășurat în prima zi
și cum voi mai putea zbura spre tine?
După ce mi-ai pus în palme sfioase
atâta fericire
vrei să nu mă tem
când vine ora să pleci?

Refă-mă vioară.