Te privesc acum în ochi
ca pe o frunză imensă
căzută din arborele
ciufulit
al gândurilor mele.
I-aș zice resemnare,
dacă n-aș ști că dorul de tine
s-a oprit pentru
câteva clipe, numai,
ca să răsufle.

Asemănarea organică
dintre felurile noastre
de simțire
ne face sa ne respingem,
precum magneții -
previzibili și încăpățânați.

Planeta Cireașă este primitoare și tolerantă
cu toate capriciile: rațiunea nu poate lăsa trupul
sa-și găsească liniștit matca în clocotirea sângelui!
Iată capriciile noastre - am trăit prea mult în mijlocul
civilizației
Blestem biblic!

Ne alunecăm tânjirile,
una pe lângă trupul celeilalte
ca pisicile, când își încarcă blana
cu electricitate.

Tensiunea va deveni letală
și ne vom carboniza
în scânteile propriilor dorințe
nemanifestate...

Verbele nu mai au timp
singurul la care se conjugă
este cel al sângelui nevărsat,
clocotind în singuratica lui matcă

Am rămas turnată în bronzul dorinței animalice de tine!