Mi-e dor de tine mama,
De ochii tai buni si de vorbele tale cu rost.
Mi-e dor de mine mama,
De surasul senin al copilului care am fost.
Mi-e dor sa ma doara octombrie
Cu aerul pur de cristal.
Pe culmile mandre ale Fagarasului
Ce sprijina cerul, luminii altar.
Dar ma dor prapastiile sapate in mine.
Culmi rasturnate cu taisuri de cremene
Ce au ucis frumosul in ruine.
Mi-e dor de dealuri, de paduri, de izvoare,
De toamnele noastre molcome, de verile
Cu albe margarete salbatice
Pe campuri mangaiate de soare.
Plang deci tacuta si departe
In noaptea mea fara dimineata.
Si apoi cu palmele batatorite,
Imi acopar ochii.
Pentru ca nimeni sa nu vada in ei
Ultimul strop de speranta.