În țara nimănui, troieniții au palmele reci,
trecătorul împiedicat în rugăciuni se odihnește doar la răscruce,
florile iși desfac petale spre răsărit,
țărâna își îngroapă frunzele-n apus,
apele sunt fără vise, albastre;
numai eu...

În țara nimănui, caselor
le-au crescut rădăcini de o parte și de alta a drumului,
semnele se arată doar la loterie,
când se troienește norocul de la o răscruce la alta,
indicatoarele prezic soare după furtună... de cincisprezece ani încoace
nu s-a mai intamplat nimic,

numai eu...
în țara nimănui, fără speranță, n-am mai trecut cu mașina, pe șosea, de mult;
mi-am schimbat identitatea, m-am identificat cu vestul,
restul s-a dovedit a fi abrupt,
mi-am schimbat sensul, numele, locul, timpul și totuși

în țara nimănui m-am născut
numai eu...