copaci uitând ziua în care și-au ieșit din coajă și din tăcere
zilele sunt inelele sufletului care se poate măsura începând
de oriunde există o frunză

în junglă nu ai nevoie de costum de cravată nici de busolă
drumul de aur nu trece prin nord trece prin furca pieptului
omul se luptă cu omul

lianele viețuiesc numai înfășurate primatele doar între liane
tufișul poate să fie atât de des încât cea mai ascuțită macetă
nu îl poate tăia

e un tunel între inimă și singurătate cine-l străbate încă e viu
rămânerea pe loc înseamnă putrezire și dinții lungi ai morții
se hrănesc din pași de copil

mi-e sete apa nu a trecut niciodată prin transparentele păsări
ploaia bate toaca fildeșii peșterilor oarbe jertfite ceremonios
într-o chemare străbună