prin Oltenia unele femei traseaza sine de tren
in imaginatie de frica iluziei de-o zi
ce s-ar fi putut ascunde pe undeva,
intr-un vagon ruginit de promisiuni si prafuit
de gura oamenilor rai care scuipa seminte cand injura in gand
n-aveau bilete pentru nici un viitor
in gara asta se-nfundau pleznite
de zgomotul trist al unui cersetor
toate regulile cailor catre un nicaieri
nici peronul nu era populat de parca ceata din priviri
facuse sa dispara si ultimul semn vital ce ar fi putut intelege
vreo regula a vremii capricioase inainte ca norii sa se razbune
te-am rugat stimata d-na sa-i rezervi un bilet muritorului
intr-o alta viata sa aiba timp sa-si continue ratacirile incepute si neterminate
stim foarte bine cum mintile noastre colinda bezmetic
in prezentul acesta devenit viitor cu mainile legate si ochelari de soare
ne transformam dorintele in oaze de apa clocotita
pana la 100 de grade suportam departarile
niciodata nu se scurgeau mai repede limitele
"nu ne putem darui inainte de a ne apartine"iar
"fanteziile fara ratiune nasc monstri"
noi nu avem nici o logica, lumea asta parca ne-a avortat
respiram aerul intepat al altor vremuri ce incepusera fara vreo veste
mamicile de pe strada se transformau in statuete de apa
copiii se inmulteau sub ochii de vant al soarelui de aprilie
toate pravaliile de pe trotuar erau inchise
afise cu nu vindem tigari gandurilor minore
se napusteau haotic prin gropile enorme
cainii alungati de oamenii fara stapan
in cautarea painii fara vreun os anume
mirosind urmele unui tren pierdut pe drumul fara nume
al unor apropieri ce raman in trecut
nu, nu trecut, eu am trecut prin gara si tu nu mai vazut.