Notă explicativă:
In "Sonet 37" domnul Adrian Munteanu ne descrie experiența dezastruoasă pe care a avut-o cu un vagabond. Poetul care s-a purtat mai mult decât creștinește cu acest individ decăzut ( i-a dat casă și masă și ca să-i mai schimbe mirosul a dat chiar cu parfum pe el) a avut marea surpriză să-și găsească locuința făcută coteț de această specie care nu poate fi caracterizată altfel decât ca subumană. Fiind interesat in psihologia criminalilor am discutat cu acest vagabond chiar langă groapa de gunoi unde îl găsise si sonetistul. Spre surprinderea mea răufăcătorul nu numai că a recunoscut toate actele lui deplorabile dar a și incercat să dea vina pe binefăcătorul lui așa cum reiese din catrenul de mai jos:

când eu îi ziceam: acum
îmi arde buza de-o puică
n-aducea și cu parfum
da pe mine când vream țuică

p.s. citesc cu multa placere sonete foarte reusite ale maestrului dar am considerat ca și vagabondului trebuie să-i garantăm dreptul la replică