Puhoaie de ochi mari privind in agonie,
cu fete intristate crezand ca stiu ce vor,
dinti rupti,falci inclestate,miraje de betie,
miscarea tremurata si frica de omor.

Si sunt multimi de siruri cu genele plecate;
s-au risipit prin spirit ,desi cred ca traiesc,
ei vor mereu prim-planul si nu mai vor halate,
se-mpiedica de umbre,cu umbre ei platesc

Visarea lor e dusa ,ne tin inchisi in tobe,
ca sa ne lamureasca ca nu-i nimic strabun,
ne bat cu asfintitul ravaselor din vorbe
si au raspuns la tema:la ce oare sunt bun?

Pasesc privind culoarea putrezita,
si stiu ca anonimii nu au culme si teama,
se scutura de vreme imaginea trezita,
de infinitul nostru;tabloul lor e-n rama.