solitarul împreunărilor de circumstanță
port în piept luna unei etnii subacvatice
limba mea șoptește aerul mort păsărilor
navighez răsturnat pe o plută răsturnată
între lumi fără sens
ca o republică
polară
sau

nu
am să vă arăt
nordul magnetic
de unde vin împerecherile
lebedele au lepădat pielea albă de păcate
soarele a încremenit înroșindu-se vinovat
asfințitul nemărginit își pierde inima goală
topește mut sânge ghețarii colorați răsărit

ursoaica cea albă înnebunește pe banchiză
dezghețul va îneca puii nenăscuți inocenți
îi va înghiți adâncul livid munte de foame
în groapa săpată sub tufe de liliac sălbatic
florile s-au îngrămădit
să moară parfum
sau numai aerul
sufletului

desperecheat
între carnivore
ca un zeu de paradă
căruia șoarecii îi fură ofranda
promit binecuvântări halucinant indecente
iubiri ipocrite se descompun poli organici
întru exploratorii care nu s-au întors în sine
din nici o iarnă mai rar ca astăzi… niciodată