când

am pus pe umeri starea
unei frunze muribunde
îmi trosneau lemnosul trup
coaste fragede plăpânde

rădăcini înflorea talpa
înspre cer visam păduri
venele trasau cărarea
sfintelor ascunse-n muri

legănam pe brațe timpul
dezmierdam poiana-albastră
încrețeam în coajă apa
închegată-n seva noastră

adumbream flori de aramă
descălțam privighetori
strângeam vânturile-n brațe
învelindu-mă cu nori

răsunau căzând alune
vibrau crengi eliberate
valuri de căldură beau
ploile îndepărtate

când

aveam deci a mea piele
ca o platoșă de crin
îmi păreau frumoase toate
nu sorbisem din pelin

nu știam că lumea doare
că toporul se ascute
nu știam că toți cărbunii
sunt păduri neîncepute

isprăvind visări naïve
aspirații într-un lemn
leagănul sfărmat în creangă
aripă ucisă-n semn

toate-au fost și astăzi nu
nu mai e nimic pe lume
marea ploaie a venit
îngropându-ne în spume

coastele mi-au putrezit
a-nlemnit în mine frunza
abia poate sub cuvânt
să îmi tremure doar buza

când