Caramizi


Un bloc de cărămidă se ridică,
Din vârful lui o cărămidă pică.
Și locul unde cărămida s-a prăbușit
S-a născut un loc singur, părăsit.

Un zid de cărămidă văd în față
Și dungi de cărămidă ca o ață.
Pe muntele de cărămizi era un om,
Ce planta adânc și sigur … un pom.

Sub ochii mei sunt cărămizi
Cu pete de ciuperci și larve de omizi.
Deasupra-mi tot cărămizi găsesc,
Ce se întretaie și se împletesc.

Un om de cărămidă trece acum,
Eu îl salut și mă afund în fum,
Acolo pot vedea o simplă coridă
Cu personaje formate din cărămidă.