rătăcești acolo singură... ca o nălucă sau doar ca un gând înlăcrimat sau poate cu zâmbetul pe buze...
e bine sau nu... e mai bine sau nu
distanțe
distanțe ce nu înseamnă nimic într-un univers ecliptic, într-o atmosferă arsă de ozon...
punctul energetic se poate transmite la mii de sute depărtări... sufletul poate simți căldura…
vin într-o singură clipă ca un uragan de torpile sângeroase de suflet, căldură și pasiune să ridic ceea ce alții au încercat să adune...
... sta pensando a te...
așa simplu ca un vis sau doar ca un înger...
ca un copil abandonat de soare, de lună și văi...
mare... prea multă mare dansează pe cântece de lebădă în zborul acela grotesc al pescărușilor care trec mai departe și
mai departe
încet
și mai încet
flămânzi până ajung în acel larg, acea vale, acel val care e mai aproape de sufletul lor...

Eminescu spunea: "Acel punct din spuma mării e stăpânul fără margini peste marginile lumii..."

între două puncte e mare e univers... dar e iubirea pe care sufletele pierdute
în atâtea depărtări grele o simt

într-o clipă va începe universul să nască valori...