îți puteam citi pe chip poezia uneori extaz
ai fi zis structural alteori grimasă ca o lene
a cărnii

deformai realul
printr-o umbră cu spini
aerul lua formă rotunjindu-ți petalele

curcubeul devia deasupra parfumului tău
ploaia
pluteai
livid divin înveșmântat în aure spectrale
cerebral și arhaic
înșirai peșteri pe vene ca un colier făcut
din oase de păsări

fluturii îți zdrențuiau pielea diafană
îi decapitai
cu o sabie de cuvinte praful aripilor
se scutura
peste mări asasinând în tine tiranul
glorios care minte

trăiai pentru a nu convinge pe nimeni
că trăiești
cum nici ei nu știau despre ei că sunt vii
nu poți să fii poetul lumii din care provii
contraziceai enervându-i cerurile orbilor

te-au închis să cânți unui rege oarecare
(harul se supune legii pe pământ)
îți erai în tine lacrimă de sfânt
în afară numai sclavul firii tale

pe rug dar vei sfârși nebunule eretic
strigându-ți printre flăcări mărețul crez:
“Se-nvârte!” –
la groapa comună te vor zvârli rânjind
cu dinți de ferăstrău metafore urâte

“Vae soli”…