***

un bar oarecare si doua fete plictisite intre care
l-am intilnit intr-o zi pe cel care gindea propuneri indecente
pietrelor, aburilor, poeziei; ne-am asezat intr-o taina,
cu cite o bere in fata privindu-ne pe rind.

mi-a povestit multe cu voce de sopirla, cu gesturi sacadate,
cu discursuri in spatii alaturate, cu schite, desene
si totusi ceva nu m-a convins – m-am hotarit sa-l evit, mai increzator
in felul meu de a propune decit singele in propria-i ata

***

obiecte-ale vitezei raspindite imprejur si citiva indivizi care
le-admirau pe rind; i-am mintit inchizind aparatul si mizgilind
eu insumi hirtia cu citeva linii hilare;
si totusi intr-acea fotografie ei s-au recunoscut
pe rind

***

intre obiectele de azi doar un brat de barbat si imprejurul lui
citeva femei cu aerul lor straniu-admirativ;
nu mai roteste nici una dintre ele vreo pleoapa ci doar,
incremenite-n hirtia locului urmaresc desfasurarea de aburi si fum

***

toate aceste certitudini, animal bizar – ea iti spunea la telefon
atit de natural ca nu te mai iubeste, prea natural
ca propuneai situatii aberante, scenarii patrate –
tu nu vedeai prin vocea ei atunci – era locul strimt ca-ntr-un pai

si o sunai, cu telefonul-ureche o sunai, nu-ti raspundea,
animal bizar - prin unghiurile de taina ale unui loc ieftin te ocolea,
iar tu sunai zapacind aerul, sunai pe cind ea astepta
in cochilie melcul sa-i vorbeasca de-un lucru patrat

***

ca niciodata-n viata ta asa inoportun pe cind intr-un oras strain
aceleasi strazi le numeri plictisita in fiecare zi;
acelasi telefon, acelesi numar, insa cine s-ar mai atinge de el -
e debandada si e prea mult orgoliu intre atele lui.

liniile intre care inciudat imi retrag poemul - linii de asteptare,
liniile unui alambicat hatis al mintii,
liniile pe care tu le refuzi si pe care poate nu ti le-am oferit niciodata,
insa le-ai fi putut sa le pretinde, frumoasa, autoritara

***

ce imi spunea acel cineva despre tine nu mai imi amintesc;
si nici de tine nu-mi mai amintesc – era locul de-atunci
atit de patrat si ceata era de parca mai multi indivizi
fumau deodata intr-o odaie care abia de-i incapea.

nici de cel care-mi povestea lucrurile acelea nu-mi mai amintesc –
doar linia umerilor si-un anumit gest le mai retin;
simteam un fel de ciuda seaca, o sete brusca -
atit de incintat imi povestea de tine, asa dezinhibat ...

eu inca intr-acelasi spatiu acelasi poem il fac si-l desfac
surizind inciudat precum un autist intre apele straniu ordonate ale lui;
vag echilibrat astazi intre luciditate si fantosa ei
mereu e cineva care-mi zbiara continuu intr-o anumita ureche

ceva despre tine, ceva

***

o fata de care singur m-as bucura si camera care-o cuprinde
atit de perfect ca nu am loc : pliati pe umerii ei sunt peretii,
varul i-atinge carnea, obiectele toate s-au aciuat in preajma ei
si-i spatiul mai strimt ca-ntr-o nuca.

doar citeva cuvinte as vrea sa-i spun, insa nu-i loc pentru raspuns;
as vrea s-o vad muscindu-si de teama limba, insa nici pentru
departarea buzelor nu-i loc; nu-i loc s-o iubesc, nu-i loc s-o urasc –
cel mai celebru obiect intre obiecte

si eu cel care-mi facusem atitea iluzii, poet aberant

***

la marginea unei tigari proaste un om beat vorbeste de tatal sau
cineva te acuza intr-un bar de lipsa de sens
si mai e si-o fata care te-ar invita intr-o taina :
de-atitea zile o refuzi ca s-a plictisit si ciinele si-si roade in liniste coada

de astazi nu mai aplauzi ceata si nici prietenii care se cred poeti
caci ei, acolo, in matele timpului lor, si-arata reciproc
foi de hirtie cu zeci de obiecte insirate pe ele
si ramii doar tu sa te prinzi de structuri, doar tu si ti-e mai usor

sa spui : iubitele voastre au prins mucegai, prieteni caraghiosi
deja sunt ani de cind va birfesc de-a valma printre obiecte

***

nu-mi mai aplaudau opera, nu-mi mai admirau exagerarile si chiar
si la propunerile mele cele mai aberante femeile taceau, pe rind taceau
cu mine insumi de citeva zile intr-o sticla de plastic
singur imi propuneam, de zor imi propuneam

si nici macar cartea unui poet celebru nu-mi mai spunea ceva

definitiv : un timp definitiv plictisit – nu-mi mai ramine decit
sa ling sarea de pe aparatele dimprejur, telefoanele sa le agat de urechi –
toti cei cu care voi vorbi de-a valma-mi vor spune acelasi lucru
insa pe fiecare-l voi insela intr-alt fel, ilustru confident de paie –

intr-aceeasi poezie pe rind indiscret cu fiecare

***

in camera mea secreta am invitat o fata senzuala si-i vorbesc de kant;
ea nu ma crede nici linistit, nici aberant – ea are despre mine
o singura parere si chiar si-aceea-i mai vaga ca ceata;
peste doua zile am sa-i retin numele, promit !

insa azi ii vorbesc cu patima de kant; gesturile mele, aerul incert -
s-a construit ceva in jurul nostru, s-a pus un geam, o usa
si deja suntem priviti : nu mai e camera mea secreta, nu mai e nici o fata,
ci, fata-n fata cu immanuel kant, ii vorbesc despre el.

e-un aer molcom, erotic, fantose care ne privesc cu-o aberanta tandrete
si nu mai agita nimeni in public vreo ureche, nici interlocutorul meu macar -

doar eu care sa mai retin totul - si am s-o fac, promit !

***

nu mai vorbeam cu gesturile tale, nu ne mai salutam si chiar si liniile de autobuz intre care ne intilneam demult se inchisesera in sine
si nu mai raspundeau nici unui salut al gesturilor tale
nici strada, nici gradina publica si nici chiar blocurile vecine

si-acest obicei de vint si-a atirnat plumbi de limba, si-a luat de pe figura
unele dintre acele expresii, cuvintele si le-a ascuns in buzunare de faianta
si-acum chiar reusesc sa te salut, sa stam de vorba,
chiar daca inca-ti mai ocolesc gesturile iar ele si-ascund intre urechi apa

ostentativ

***

cele citeva bauturi alambicate pe care le-ai consumat
in barul mintii mele intilnindu-ma la acea masa -
alcoolurile unor idei etichetate ca ciudate; in seara aceea
tu n-ai ascuns in genunchi haina mea de inconstienta totala

si nici n-ai adus argumentele vintului cu tine; tu doar ma priveai :
fixatia gesturilor tale, o anumita muzica, fumul de tigara
si citiva indivizi care tineau varul aproape de pereti, prea aproape
ca brusc te-am pierdut in golul acela suspect

si, dintre noi, de telefon nu s-a mai atins de atunci nimeni


***

de tine-mi vorbeste un om beat care ma poarta printre obiecte
el nu-si mai gaseste scara blocului eu nu te mai regasesc
printre poemele care le-am scris linga tine trisind atitea evidente
sportul meu obisnuit mai abstract decit insasi ceata

***

acum tu ma privesti brusc imitindu-mi mintea
si cum prin sticla ochilor exercitiile mele iti par indepartate
propui ceva si felul in care-o faci
imita exact acelasi lucru pe care-l imit si eu

de-o fata frumoasa mie insumi propus
nu-mi mai ramine decit sa agit aerul dintr-o sicla
dar toate aceste obscuritati cine mi le va refuza
cind tu departe-ntr-un oras strain

***

pe mine insumi mie ma birfesc cu-o satisfactie deosebita si anumite
obiecte mi le imput incercind sa le ascund de mine in saliva, in singe;
cineva m-a purtat aseara printre ele, erotic si tainic,
ca mine de mine vorbindu-mi intr-o limba doar de noi inteleasa.

surid satisfacut, surid in doi idoli deodata impins, surid
si nimeni care nu ne seamana nu tine, frumos si ipocrit, nimanui partea;
surind si e o tensiune de parca, intre noi arcuit singele ca o femeie de taina
pe rind ne doreste pe fiecare, pe rind se-arunca-n fiecare.