Îmi plimb noaptea câinele
Pe străzile morții fluide
Însoțit de cei aproape vi
Și de străbunii vagabonzi
Ce vând întrebările beznei
Și mă gândesc că acest ultim
Pas, zâmbet, gând scrâșnit
A fost superlativul disperării
Și că această ultimă respirație
A fost cea mai deznădăjduită,
Inutilă risipă de viață
Din Univers.